Simon Megyaszai Előd

Comunicat 6

REAL la final

Inspectoratul Școlar Județean Harghita a implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Casa Corpului Didactic Harghita proiectul REAL – ,,Școala deschisă pentru toate vârstele’’. Proiectul a debutat la 1 ianuarie 2020 și urmează să se finalizeze la 30 decembrie 2023.

A fost un proiect extrem de complex, cu obiective ambițioase pe care partenerii au reușit să le atingă în totalitate.

Astfel proiectul a facilitat dezvoltarea competențelor profesionale pentru 526 cadre didactice din învățământul preuniversitar din județele Harghita și Covasna, în vederea dezvoltării și furnizării unor servicii educaționale integrate de tip „A doua şansă” de calitate, adaptate și orientate pe nevoile grupului țintă și ale unei școli incluzive. Prin proiect s-au dezvoltat, adaptat și furnizat servicii de consiliere și orientare a carierei pe tot parcursul vieții pentru 620 copii, tineri și adulți care au părăsit timpuriu școala sau nu au finalizat educația obligatorie, cu scopul readucerii acestora în sistemul de educație și formare. 620 copii, tineri și adulți care au abandonat școala au beneficiat de reintegrare în sistemul de învăţământ prin dezvoltarea și furnizarea programului „A doua şansă” într-un format flexibil şi adaptat nevoilor specifice ale beneficiarilor. Dintre aceștia, 554 de cursanți au absolvit cel puțin un nivel și 64 de cursanți au obținut și o calificare, fapt care le va crește șansele să se integreze pe piața muncii. Nu în ultimul rând, 29 comunități dezavantajate din județele Harghita și Covasna au avut parte de acțiuni de conștientizare privind beneficiile reîntoarcerii în sistemul de educație și formare.

Așa cum menționa și dl Cristinel-Fănel Glodeanu, Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Harghita și manager de proiect, „toate aceste rezultate remarcabile nu ar fi fost posibile fără efortul, voința și implicarea persoanelor din grupul țintă, care merită toate felicitările. Nu a fost deloc ușor, dar cu o echipă determinată și responsabilă, am reușit să ne atingem obiectivele și să depășim chiar indicatorii asumați”.

REAL a însemnat acces la educație de calitate, cu sprijin inclusiv prin beneficii materiale și financiare, în vederea creșterii ratei de reintegrare în sistemul de educație și formare, a copiilor și tinerilor care au părăsit timpuriu şcoala și a adulților care nu și-au finalizat educația obligatorie din județele Harghita și Covasna.

Date de contact:
prof. Glodeanu Cristinel-Fănel – Manager proiect
Inspectoratul Școlar Județean Harghita
Email: cristinel.glodeanu@isjhr.eduhr.ro
Website: www.real-ads.ro, facebook: REAL – A doua sansa