Comunicat 3 (finalizare proiect)

99,25% din elevii înscriși în INSERT au devenit calificați!

Începând cu 1 ianuarie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Harghita în parteneriat cu Liceul Tehnologic ,,Joannes Kajoni’’ Miercurea Ciuc și  Colegiul Tehnic ,,Batthyány Ignác’’ Gheorgheni a implementat proiectul INSERT – ,,Practica verde, practica viitorului’’. 265 elevi de la liceele partenere, selectați în 2 etape, au participat la activități variate de stagii de practică complementară, seminarii de dezvoltare durabilă, ateliere demonstrative și sesiuni de orientare socio-profesională.

Acum, când puțin timp ne mai desparte de finalul proiectului și momentul bilanțului, putem spune că rezultatele asumate în proiect nu numai că au fost realizate integral, dar, pe anumite segmente, au fost chiar depășite. Astfel, în INSERT avem un rezultat remarcabil de 263 elevi care au promovat examenul de certificare competențe profesionale (față de 240 asumați), la care se adaugă 22 acțiuni de promovare dezvoltare durabilă și locuri de muncă verzi, 18 acțiuni de informare și promovare ÎPT (față de 16 asumate) și 108 parteneriate încheiate cu agenții economici (față de 9 asumate).

Urmărind parcursul educațional și profesional al absolvenților constatăm predilecția pentru continuarea studiilor. Astfel, aprox. 57% dintre elevi (152) își continuă studiile în învățământul superior, fiind admiși la diferite universități. 17 elevi (6%) s-au înscris în învățământul postliceal. 39 elevi (aprox. 14%) au reușit să ocupe un loc de muncă la doar câteva luni de la absolvirea liceului, dintre care 28 în calificarea obținută iar 11 în alte domenii. 18 elevi și-au găsit un loc de muncă în străinătate.  33 elevi sunt în căutarea unui loc de muncă.

Rezutatele coroborate cu analizele privind percepția elevilor cu privire la activitățile proiectului indică un grad ridicat de satisfacție cu privire la calitatea, diversitatea și relevanța activităților pentru formarea competențelor profesionale și personale și pregătirea pentru a face față exigențelor pieței muncii.

INSERT este un proiect cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 care are ca obiectiv general îmbunătățirea calității, accesibilității, eficacității și relevanței sistemului de educație și formare din ÎPT, prin optimizarea stagiilor de practică și promovarea instruirii practice în perspectiva dezvoltării durabile, în vederea sprijinirii elevilor în dobândirea de competențe-cheie relevante pentru piața muncii și integrarea lor socio-profesională prin atragerea participării în programe de învățare la locul de muncă. Proiectul se finalizează în 31 decembrie 2026.

 

Persoana de contact: Glodeanu Cristinel-Fănel
Inspector Școlar General Adjunct și Manager de proiect
0734-900105 / cristinel.glodeanu@isjhr.eduhr.ro